„Lenz vs. Universal Music Corp.”, cazul care ar putea schimba radical situația drepturilor de autor în SUA

„Lenz vs. Universal Music Corp., cazul care ar putea schimba radical situația drepturilor de autor în SUA
Publicat: 29/01/2013, 11:42
Actualizat: 07/09/2019, 08:13

După șase ani de litigiu, celebrul caz „Lenz vs. Universal Music Corp.”, va ajunge în fața unui juriu, relatează Business Insider.

În anul 2007, după ce a postat pe Youtube un filmuleț cu bebelușul său care dansa pe piesa „Let”s Go Crazy”, a lui Prince, Stephanie Lenz a primit o notificare din partea casei de discuri în care era acuzată că ar fi încălcat legea dreptului de autor. De asemenea, Universal solicita eliminarea clipului de pe Internet.

Femeia a luat însă atitudine și a dat în judecată compania arătând că, în cazul său, era vorba despre „utilizare cinstită” („fair use”, n. red), adică despre posibilitatea de a folosi materialele protejate de legea respectivă, fără obținerea în prealabil a acordului proprietarului.

Cu toate acestea, materialul video a fost șters, în baza legii „Digital Millennium Copyright Act (DMCA)”.

„Am fost cu adevărat surprinsă și furioasă când am aflat că filmulețul a fost eliminat”, a afirmat Stephanie Lenz. „Universal nu ar trebui să folosească astfel de metode menite să împiedice oamenii să distribuie clipuri cu copiii, familia sau prietenii lor”, a adăugat femeia.

Astfel, chiar dacă în 2009 judecătorul Jeremy Fogel i-a dat câștig de cauză lui Stephanie, arătând că a fost vorba despre „utilizare cinstită”, un juriu va trebui să decidă dacă DMCA poate fi invocată în această situație sau în alte cazuri similare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Nativii care vor trăi șocul amoros al vieții. Vor fi înșelați în noiembrie
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Motivul pentru care autoritățile suedeze anulează proiectele eoliene din Marea Baltică